Center for Computer Aided Electrical Engineering

RAPORT de activitate CIEAC în 1997

  

1. ACTIVITATE STIINTIFICA

Evaluarea activitătii stiintifice a Centrului de Inginerie Electrică Asistată de Calculator în anul 1997 se bazează pe de o parte pe consultarea rapoartelor aferente contractelor si pe de alta prin autoevaluarea responsabililor de contracte a preocupărilor de valorificare a rezultatelor cercetării stiintifice concretizate în comunicări, programe de calcul, articole publicate în reviste de specialitate, lucrări în sprijinul activitătii didactice, proiecte de diplomă, lucrări de dizertatie, teze de doctorat, sinteze documentare, etc.

Au fost derulate prin CIEAC în anul 1997 48 contracte, valoarea totală a lucrărilor de cercetare aferente fiind de 686.111.329 lei.

Diferentierea pe categorii specifice de activităti de cercetare este următoarea:

  1. Cercetări finantate din bugetul de stat prin Ministerul Cercetării si Tehnologiei au fost efectuate în cadrul a 28 teme, în valoare de 342 milioane lei, iar prin Ministerul Educatiei Nationale în cadrul a 6 teme, în valoare de 58 milioane lei;
  2. Cercetări atrase prin cererea pietei interne de cercetare au fost realizate în cadrul a 11 teme, în valoare de 123 milioane lei;
  3. Cercetări la solicitatea unor parteneri externi, efectuate în cadrul a 3 teme de cercetare, în valoare de 155 milioane lei;

Contractele derulate în 1997 prin CIEAC au avut următorii responsabili: D. Ioan, F.I. Hăntilă, V. Fireteanu, A. Petrescu, D. Racosi, V. Petre, N. Galan, C. Golovanov, N. Golovanov, T.Gh. Ionescu, V. Iorga, O. Craiu si M. Iordache. Membrii colectivelor de cercetare apartin catedrelor de Electrotehnică, Masini, materiale si actionări electrice, Măsuri si aparate electrice ale Facultătii de Electrotehnică, catedrei de Calculatoare a Facultătii de Automatică si Calculatoare si catedrei de Retele electrice a Facultătii de Energetică din Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti. În cadrul acestor colective au fost integrati studenti, aflati în faza de elaborare a proiectelor de diplomă sau a lucrărilor de dizertatie, doctoranzi si tineri cercetători.

Emulatia specifică acestei structuri asociată potentialului său uman face ca nivelul stiintific al lucrărilor să fie deosebit. Pot fi astfel citate prin rezultate remarcabile următoarele teme de cercetare:

Coordonator Profesor Daniel IOAN - Laboratorul de Metode Numerice

  • Analiza si proiectarea asistate de calculator a microsistemelor - circuitul POLYFEM pentru procesarea semnalelor senzorului de câmp FLUXSET;
  • Tehnici avansate pentru analiza numerică a câmpului electromagnetic - pachetul de programe IFAP;
  • Metode noi pentru rezolvarea problemelor standard de evaluare a analizei numerice a câmpului electromagnetic TEAM Workshop;
  • Tehnici de testare nedistructivă bazate pe un principiu nou de măsurare a câmpului magnetic (MANODET);
  • Realizarea de programe si algoritmi pentru calculul de înaltă performantă; algoritmi si programe genetice pentru optimizarea dispozitivelor electromagnetice în arhitecturi distribuite;

Coordonator Profesor Florea HĂNTILĂ - Catedra de Electrotehnică

  • Proiectarea optimă a dispozitivelor electromagnetice, senzitivităti - Metode eficiente de calcul al câmpului magnetic stationar. Calculul senzitivitătilor în câmp magnetic stationar;
  • Structuri planare cu efect de câmp - Program de calcul al câmpului electromagnetic si al parametrilor structurilor planare. Structuri planare de rezonatori;
  • Utilizarea materialelor supraconductoare în industria electrotehnică. Calculul câmpului electromagnetic si a performantelor instalatiilor cu materiale supraconductoare - Dezvoltarea metodei ecuatiei integrale a densitătii de curent pentru medii feromagnetice aflate în miscare. Modele matematice pentru câmpul electromagnetic în sisteme cu bobine supraconductoare si medii în miscare, cu câmp de viteze dat;
  • Distributia 3D a curentilor turbionari si a pierderilor Joule pentru corpuri în miscare - Algoritm de rezolvare a ecuatiei curentilor turbionari pentru medii în miscare, omogene magnetic;
  • Proiectarea optimă a dispozitivelor electromagnetice, senzitivităti - Cercetarea si elaborarea documentatiei de executie pentru o masină sincronă de mică putere.

Coordonator Ing. Traian Gh. IONESCU- Catedra de Electrotehnică

  • Elaborarea lucrării de cercetare stiintifică ?Evidentierea pierderilor suplimentare datorate regimului periodic nesinusoidal în retelele Electrice.

Coordonator Profesor Adrian PETRESCU - Laboratorul Tehnologia Informatiei

  • Calcul de înaltă performantă, studii privind algoritmi, arhitecturi si metode specifice. Studii privind medii suport pentru programarea paralelă. Metode de identificare si solutionare expresivă a claselor de aplicatii cu paralelism intrinsec;
  • Realizarea de programe si algoritmi pentru calculul de înaltă performantă, inclusiv arhitecturi paralele. Structura de tip "cluster" bazată pe statii de lucru. Rezultete experimentale;
  • Proiectarea asistată de calculator a sistemelor numerice, simulare comportamentală si structurală. Experimentare compilator VERILOG în conditii client-server. Manual de utilizare. Generator de măsti pentru implementarea sistemelor numerice simulate în VERILOG pe arii de porti.

Coordonator Profesor Virgiliu FIRETEANU - Laboratorul Procesarea Electromagnetică a Materialelor si Modelare Numerică

  • Procesarea materialelor prin actiunea microundelor. Procesarea unor produse alimentare prin actiunea microundelor;
  • Optimizarea prin modelare numerică a echipamentelor si proceselor de încălzire prin inductie electromagnetică. Optimizarea inductoarelor pentru încălzirea tevilor;
  • Optimizarea plitelor de inductie prin modelare numerică. Abordare magnetotermică;
  • Modelarea numerică a unui inductor cu flux transversal. Comparatie FLUX EXPERT - FLUX3D;
  • Studiu bibliografic asupra tratamentului sticlei calde în câmpuri electromagnetice;
  • Modelarea numerică 3D a câmpurilor electromagnetic si termic în cuva si electrozii cuptoarelor electrice cu arc.

Coordonator S.l. Dan RACOSI -Facultatea de Automatică si Calculatoare

  • Realizarea de programe si algoritmi pentru calculul de înaltă performantă inclusiv arhitecturi paralele - Algoritmi paraleli pentru ecuatii cu derivate partiale de tip hiperbolic liniare si neliniare;
  • Algoritmi pentru calculul integralelor duble si triple pe calculatoare vectorial-paralele;
  • Realizări de programe si algoritmi de calcul de înaltă performantă - Performantele unor algoritmi de prelucrare numerică pe sisteme de tip main frame;
  • Rezolvarea ecuatiilor diferentiale de tip eliptic.

Coordonator Conf. V. Petre - Catedra de Masini, materiale si actionări electrice

  • Proiectarea ăi execuăia a patru inductoare CIF, încercări, punere în funcăiune.

Coordonator Profesor Nicolae GALAN - Catedra de Masini, materiale si actionări electrice

  • Studiul stabilitătii motorului asincron alimentat de la convertoare statice;
  • Reglarea fără traductoare a vitezei motorului asincron.

Coordonator Profesor Carmen GOLOVANOV - Catedra de Aparate si Măs. Electrice

  • Probe, măsurători si suport teoretic pentru studiul privind evolutia puterilor de scurtcircuit în etapele 1997/2005/2015 DET Cluj, DET Bucuresti.

Coordonator Profesor Nicolae GOLOVANOV - Catedra de Retele electrice

  • Strategia RENEL privind calitatea energiei electrice livrate. Stabilirea unor indicatori de calitate a energiei electrice si a serviciului de livrare.

Coordonator Profesor Mihai IORDACHE Laboratorul de Simulare a Circuitelor Electrice

  • Analiza si proiectarea pe calculator a circuitelor electrice neliniare. Elaborarea unei metode noi si eficientă de analiză pe calculator a circuitelor electrice neliniare.

Coordonator Profesor Valeriu IORGA - Facultatea de Automatică si Calculatoare

  • Calcul de înaltă performantă. Studii privind algoritmi, arhitecturi si metode specifice - Algoritmi de transformare Fourier rapidă în arhitecturi paralele.

În acceasi ordine a prezentării temelor de cercetare enumerăm rezultatele principale ale cercetărilor:

  • Modelarea numerică a constantei de timp si a caracteristicii neliniare a senzorului FLUXSET;
  • Elaborarea pachetului de programe integrat IFAP pentru calculul câmpului electromagnetic;
  • Solusiile problemelor TEAM Workshop Benchmarks 18, 20, 21, 22, 23, 24 si 25;
  • Proiectarea circuitului integrat POLYFEM aferent senzorului FLUXSET;
  • Algoritmi genetici de tip GENOCOP pentru optimizarea dispozitivelor electromagnetice neliniare în arhitecturi de calcul distribuite;
  • O metodă de proiectare a circuitelor digitale independentă de arhitectură, orientată pe problemă;
  • Un limbaj de specificare capabil să exprime ierarhii executionale si să suporte compozitii paralele;
  • Metode specifice de inginerie software pentru aplicatii paralele;
  • Realizarea unui "cluster" din 4 statii de lucruneomogene ca resurse hardware, si implementarea pe acesta a pachetului Message Passing Interface;
  • Realizarea unui pachet software pentru exploatarea în retea în regim de "client-server" a compilatoarelor Verilog;
  • Realizarea unui translator de la limbajul Verilog la limbajul de intrare pentru pachetul OCEAN.
  • Studiu privind sterilizarea unor produse alimentare prin tratament de scurtă durată în microunde;
  • Program dedicat de modelare a încălzirii benzilor în defilare printr-un aplicator tip ghid de microunde în meandre;
  • Solutii de optimizare a inductoarelor pentru încălzirea tevilor;
  • Configurarea optimă a structurii plitelor de inductie;
  • Tratarea în diverse formulări a modelării câmpului magnetic cvasistationar în structura de încălzire a benzilor metalice în flux magnetic transversal;
  • Evaluarea prin modelare numerică a pierderilor de putere ale cuptoarelor electrice cu arc.
  • Analiza polilor functiilor de transfer pentru motoarele asincrone cu simplă si dublă colivie si variatia lor cu frecventa tensiunii de alimentare;
  • Corelarea algoritmilor de estimare si a schemei de reglare a turatiei cu caracteristicile constructive ale motorului asincron.
  • Metodă de formulare a ecuatiilor de stare pentru circuitele electrice neliniare cu elemente în exces;
  • Algoritm de determinare a conditiilor initiale ale circuitelor electrice neliniare cu elemente în exces în regim tranzitoriu;
  • Elaborarea programelor PDANCMIE si PASCE pentru determinarea arborelui normal comun si a matricelor incidentelor esentiale si pentru analiza simbolică a circuitelor electrice.

O realizare deosebită a fost participarea echipei românesti la COMPUMAG?97.

Trebuie mentionat faptul că pentru prima dată, România este reprezentată corespunzător la această conferinăt internatională traditională. Ca număr de lucrări acceptate (13) ea se află pe locurile 11-12, împreună cu Marea Britanie, iar ca număr de participanti (6), ea se află pe locurile 11-15, împreună cu Austria, Belgia, Finlanda si Grecia.

Din cei 6 participanti, 4 au beneficiat de suportul Laboratorului de Metode Numerice (LMN). Succesul lor se datorează activitătii intense depuse în ultima perioadă în acest laborator. Mentionăm doar câteva din rezultatele obtinute în ultimul an:

  • 5 lucrări stiintifice prezentate si premiate la sesiunea stiintifică studentească;
  • 3 proiecte de diplomă în domeniul calculelor de câmp;
  • 16 dizertatii de studii aprofundate (Master);
  • 2 teze de doctorat finalizate;
  • 6 faze la contracte cu MCT si 2 cu MEN;
  • 1 contract de cercetare în cooperare internatională INCO-COPERNICUS-MANODET, finantat de U.E.;
  • 12 rapoarte interne de cercetare;
  • 6 lucrări prezentate la cea mai prestigioasă conferinăt internatională în domeniu COMPUMAG?97 Rio (din care una invitată, una orală si 4 postere);
  • 3 lucrări prezentate la ENDE?97 - Reggio Calabria - Conferintă dedicată controlului nedistructiv electromagnetic;
  • 6 participări la conferinte nationale de specialitate.

Toată această activitate stiintifică intensă a condus la ridicarea nivelului cercetărilor si la cresterea prestigiului international al laboratorului.

Valorificarea rezultatelor cercetărilor a constituit o preocupare tot atât de meritorie a tuturor colectivelor de cercetare din CIEAC ca si aceea pentru valoarea stiintifică a acestora. Au fost astfel raportate:

  • 58 rapoarte interne de cercetare;
  • 30 de comunicări stiintifice la conferinte interne si 43 la manifestări stiintifice internationale;
  • 34 de articole publicate în reviste de specialitate;
  • 8 lucrări noi în sprijinul procesului didactic;
  • 20 proiecte de diplomă;
  • 25 lucrări de dizertatie la studii aprofundate.

Spre exemplificare pot fi citate comunicările:

  • D. Ioan, M. Rebican, P. Leonard, G. Ciuprina, 3D FEM Model of a FLUXSET Sensor, ENDE?97 Proc., Reggio Calabria, Italy, Sept. 14-16, 1997;
  • D. Ioan, I.F. Hăntilă, M. Rebican, C. Constantin, FLUXSET Sensor Analysis based on Nonlinear Magnetic Wire Model of the Core, ENDE?97 Proc., Reggio Calabria, Italy, Sept. 14-16, 1997;
  • D. Ioan, M. Iordache, M. Rebican, C. Constantin, Approximated SPICE Models of Nonlinear Magnetic Circuit based on Field Solution, ENDE?97 Proc., Reggio Calabria, Italy, Sept. 14-16, 1997;
  • D. Ioan, I. Munteanu, C. Constantin, The best approximation of the field effects in electric circuit coupled problems, COMPUMAG?97 Proc., Rio de Janeiro, Brazil, November 2-6, 1997;
  • I. Munteanu, D. Ioan, Some Properties of the Non-homogenous Anisotropic Perfectly Matched Layer, XI Conf. on the Comp. of Electromagn. Fields, 2-6 Nov. 1997, Rio de Janeiro, Brazilia;
  • D. Ioan, I. Munteanu, G. Ciuprina, Adjoint Field Technique Applied in Optimal Design of a Non-linear inductor, XI Conf. on the Comp. of Electromagn. Fields, 2-6 Nov. 1997, Rio de Janeiro, Brazilia;
  • M. Popescu, I. Munteanu, C. Constantin, D. Ioan, An Object Oriented Data Structure for Field Analysis, XI Conf. on the Comp. of Electromagn. Fields, 2-6 Nov. 1997, Rio de Janeiro, Brazilia;
  • D. Ioan, G. Ciuprina, C. Dumitrescu, Use of Stochastic Algorithms for Distributed Architectures in the Optimisation of Electromagnetic Devices, XI Conf. on the Comp. of Electromagn. Fields, 2-6 Nov. 1997, Rio de Janeiro, Brazilia;
  • Exploiting Data Parallelism of Matrix Multiplications Algorithms, Sisteme Automate si Informatice în Industrie, iunie, 1997.
  • A Framework for Developing Reusable and Safe Distributed Embeded Systems, Sisteme Automate si Informatice în Industrie, iunie, 1997.
  • Les forces electromagnetiques induites et la coulee continue. Le reglage du debit et le brassage electromagnetique, Electromagnetic Processing of Materials, Paris, 1997.
  • Three-phase Motor with Solid Anisotropy Rotor, Electromotion?97.
  • Ratings and Parameters of Induction Motor Equivalent Schemes,ICEM?98.
  • The digital computer as a tool for large-scale circuit simulation, CADEMEC?97.
  • Symbolic Analysis of Large Integrated Circuits Usins a New Two-Graph Tree Enumeration Method, ECCTD?97.

Între rezultatele mai importante ale colaborării internationale ale CIEAC pot fi enumerate:

  • participarea cu succes la proiectul de cercetare MANODET ?Defectoscopie nedistructivă bazată pe un principiu nou de măsură a câmpului magnetic? în cadrul programului INCO-COPERNICUS al Comisiei Europene;
  • derularea a două contracte de studii pentru pregătirea si efectuarea unor stagii de cercetare în cadrul a două laboratoare ale Departamentului de Studii si Cercetări ale Electricite de France - laboratorul de inductie si laboratorul de procesare în radio-frecventă si microunde;
  • realizarea unei cercetări bibliografice asupra tratamentului sticlei calde în câmpuri electromagnetice, la cererea departamentului Sisteme Energetice al DER-EDF;
  • modelarea numerică a unui inductor cu flux transversal, la cererea departamentului AEI al DER-EDF.

În concluzie, se poate afirma că prin nivelul stiintific al lucrărilor si prin atentia acordată asupra imaginii sale în comunitatea stiintifică internă si internatională, Centrul de Inginerie Electrică Asistată de Calculator se dovedeste a fi o structură performantă, inovativă si flexibilă a cercetării stiintifice integratt mediului universitar.

 

2. ACTIVITATE MANAGERIALĂ

 

Conform statutului, activitatea managerială a fost efectuată de Consiliul de Conducere (18 persoane) si de Comitetul Executiv, alcătuit din:

  1. D. Ioan - Director General
  2. V. Fireteanu - Director Executiv
  3. L. Gheorghiu - Contabil sef

În activitatea administrativă au fost implicate următoarele persoane:

  1. G. Iosif - Secretariat, contabilitate analitică si control preventiv
  2. L. Radu - Contabilitate
  3. N. Boboc - Relatii cu băncile

Activitatea de înscriere a materialelor în gestiunile catedrelor a revenit responsabililor de contract care au derulat contracte prin centru.

Activitatea managerială si administrativă a avut următoarele aspecte:

  1. Organizarea la 5 februarie 1997 a Adunării Generale CIEAC, la care au participat 15 persoane si la care s-a prezentat raportul anual pe 1996.
  2. Activitatea de marketing si promovare. S-a redactat, multiplicat si difuzat cttre toti cei interesati mapa responsabilului de contract.

S-au difuzat informatii referitoare la competitiile:

· Buletinele informative CNCSU/MEN - Competitia organizată pentru fondurile de la Banca Mondială;

· Anunturile pentru licitatia organizată de MCT;

  1. Derularea contractelor.

În anul 1997 s-au derulat 48 contracte noi si cheltuielile a încă 55 contracte reportate din anii 1995-1996. Dintre acestea, 12 au fost semnate direct de CIEAC, iar restul au fost trasferate de la U.P.B.

Toate contractele semnate au fost predate la termen si facturate. Pentru uzul fiecărui conducttor de contract s-au elaborat si mentinut fise analitice de contabilizare a cheltuielilor pe categorii: manoperă, regie, deplasări, materiale si colaborări externe.

În acest fel s-a putut asigura cu strictete controlul preventiv al tuturor cheltuielilor. Prin casă s-au transferat peste 196 milioane lei, din care peste 152 milioane lei pentru salarii, iar restul pentru materiale si deplasări. S-au plătit furnizorii de materiale, aparate si servicii, conform dispozitiilor responsabililor de contract si s-au plătit impozitele pe salarii conform dispozitiilor legale.

Toate cheltuielile în avans efectuate până la 30 decembrie 1997 au fost decontate.

Valorificarea contractelor

În urma activitătii de cercetare s-au elaborat 48 de memorii de contract.

Cele 34 rapoarte de cercetare realizate prin finantare publică (M.E.N. + M.C.T.) se află la dispozitia potentialilor beneficiari. CIEAC oferă serviciul de multiplicare, contra cost, cu avizul responsabililor de contract a acestor rapoarte de cercetare.

Rapoartele de cercetare rezultate în urma contractelor cu industria au un caracter confidential si au fost predate beneficiarilor.

În concluzie, se poate afirma că activitatea managerială si administrativă în cadrul CIEAC s-a desfăsurat cu succes. Totusi au intervenit mari dificultăti datorate lipsei de spatiu pentru secretariat, caserie si relatii cu publicul precum si supraînctrcării personalului implicat în activitatea administrativă curentă. Propunem ca raportul anual să fie prezentat în viitor în luna martie si nu în februarie.